– Ce te legeni, codrule,Fără ploaie, fără vânt,Cu crengile la pământ?– De ce nu m-aş legăna,Dacă trece vremea mea!Ziua scade, noaptea creşteŞi frunzişul mi-l răreşte.Bate vântul frunza-n dungă –Cântăreţii mi-i alungă;Bate vântul dintr-o parte –Iarna-i ici, vara-i departe.Şi de ce să nu mă plec,Dacă păsările trec!Peste vârf de rămureleTrec în stoluri rândurele,Ducând gândurile meleŞi norocul meu cu ele.Şi se duc pe rând, pe rând,Zarea lumii-ntunecând,Şi se duc ca clipele,Scuturând aripele,Şi mă lasă pustiit,Vestejit şi amorţitŞi cu doru-mi singurel,De mă-ngân numai cu el!
首页 >
Ce te legeni > Ce Te Legeni?